Încetează să îmbraci aceleași haine

Astă iarnă mă loveau câteva zile consecutive în care rulam două perechi de blugi și vreo trei bluze. Și acum mi se mai întâmplă asta. Dacă deschid dulapul cade pe mine. Dar parcă dimineața, când mă trezesc târziu, nu mai am chef să mă gândesc cu ce să mă îmbrac. Dacă și plouă afară e clară treaba, iar iau blugii ăia de pe canapea și o bluză lălâie de pe uscător.

În weekend am deschis dulapul să îmi bag cumpărăturile de sâmbătă și ce să vezi… am descoperit câteva rochii groase pe care le-aș fi putut purta astă iarnă, alte bluze despre existența cărora am uitat complet și o pereche de blugi cu etichetă. Gata, m-am uitat pe vreme și mi-am făcut planul cu outfitul pe toată săptămâna viitoare. Nu de alta, dar mi-a părut rău să văd ca blugii ăia cu etichetă s-au demodat între timp.

Cumva și comoditatea asta ne îmbătrânește. ”Las’ că oricum mă duc la lucru azi și nu mă văd cu nimeni„ sau „Las’ că mâine nu plouă și o să îmi aleg cum mă îmbrac, azi e bine și așa„ sau … „De luni mă duc la sală, acum pot să bag o shaworma„. Comoditatea de a lăsa vestimentația în voia sorții pare un lucru banal dar aduce cu sine și comoditatea de a nu te mai demachia seara, de a nu-ți mai pune o cremă dimineața, de a nu mânca sănătos pentru că mereu ne promitem că de luni ne schimbăm comportamentul.

La un moment dat mă trezesc din comoditate și observ că am 32 de ani ?. Tinerețea e o stare de spirit, rutina e cea care ne îmbătrânește. Așa că îți propun să îți faci curaj să deschizi dulapul ăla și să te gândești la niște combinații cu hainele pe care le ai și să le porți. Te vei simți mai bine pe tot parcursul zilei. Nu trebuie să te întâlnești cu cineva neapărat, sigur te vei întâlni cu tine într-o oglindă pe undeva și e frumos sentimentul ăla de surpriză pe care îl ai atunci când te vezi și știi în sinea ta că ești faina.

Acum nu-mi spune că n-ai cu ce să te îmbraci că probabil minți. Dacă chiar ar fi așa ai avea dulapul gol. Iar dacă e plin de lucruri pe care crezi că nu le mai poți purta, e simplu: le vinzi și îți iei altele! PS: Și shoppingul menține tinerețea 🙂

 

Similar Posts

One Comment

  1. Fain, fain! Tot am zis că te chem într-o zi să triem hainele din dulapul meu, dar recunosc, mă tem c-ai să tai ca-n varză și mi-e cam milă de mine. :))) Dar după ce mă mut în casă nouă, promit să fac ordine și-n dulap.
    Ai dreptate cu feeling-ul fain pe care-l ai când te vezi întâmplător într-o oglindă, arătând fain! Și cu multe alte lucruri! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *