Cele cinci tipuri de ten
În viața fiecăreia dintre noi vine un moment când întrebarea „oare ce tip de ten am?” ne acaparează gândurile. Să ai acest răspuns e esențial pentru a putea să îl îngrijești corespunzător, să folosești măștile și cremele potrivite și să nu îl încarci inutil.
Ne-am hotărât să împărtășim cu tine cele cinci tipuri de piele, cu caracteristicile aferente și să te lăsăm să îl descoperi pe al tău.
Astfel, pielea se împarte în cinci categorii: normală, grasă, uscată, mixtă și sensibilă.
Tenul normal – este cel mai dorit. Nu are exces de sebum și nici nu este uscat. Nu prezintă probleme grave, care să necesite o atenție delicată. Are o textură fină, elastică și mată. Chiar dacă nu are nevoi “speciale”, ca oricare ten, trebuie îngrijit, hidratat, exfoliat corespunzător cu produse dedicate pielii normale.
Tenul gras – se îngrașă frecvent și lucește mereu. Porii sunt dilatați și nivelul de sebum este ridicat. La acest tip de ten apare des cea mai îngrijorătoare problemă a femeilor, acneea. Există totuși și câteva avantaje al acestei tipologii: tenul nu este sensibil sau predispus la riduri. Este important dacă avem acest tip de ten, să folosim produse tonice, care îndepărtează sebumul. Să curățăm fața cât mai des și, bineînțeles, să avem o alimentație echilibrată.
Tenul uscat – este deshidratat, lipsit de elasticitate și aspru la atingere. Se exfoliază ușor, tinde să se rideze mai rapid și este foarte sensibil. Acest tip de ten necesită o hidratare constantă cu produse pe bază de lapte sau uleiuri, niciodată cu alcool sau ingrediente care usucă. Este extrem de important să descoperim exact formula care ne hidratează complet tenul fără a îl irita sau înroși.
Tenul mixt – este mai gras în zona T, iar în celelalte zone este uscat. Este cel mai frecvent tip de ten și totodată cel mai greu de întreținut. Zona T (fruntea, nasul, bărbia) este predispusă la exces de sebum și implicit la coșuri, pe când pomeții suferă de deshidratare sporită, iritații și roșeață. Are nevoie de o îngrijire specială care să se poată aplica pe ambele zone.
Tenul sensibil – este o subcategorie a celorlalte tipuri de ten. Se caracterizează prin iritații, roșeață sau senzații de arsură. Măcar o dată în viață, tenul suferă aceste transformări și trebuie să știm cum să îl menținem sănătos și luminos.
Este necesar să ne cunoaștem tipul de ten pentru a-l putea îngriji corespunzător. În caz că nu îți poți da seama care e acesta, mergi la un dermatolog, el te va ajuta.
La Momirov găsești produse destinate fiecărui tip de ten, în funcție de nevoile lui.
Alege să rămâi tânără folosind doar produse de calitate potrivite ție.